Menu Content/Inhalt

ARHIVA

<< Martie ’10 >>
Lu Ma Mi Jo Vi Du
 6
 7
 8
10
12
13
15
20
21
27
28
    

Abonare NEWSLETTER

Ultimele ştiri


Receive HTML?

E- INTERACTIV

NATO Screen Saver

NATO in imagini!

 Totul despre NATO!

Map Game

Monitorul Civic - Portal ONG

eurropa.md

 NATO Official Website
Acasa
Europa Centrală şi de Est se uneşte pentru a forma un triunghi de livrare a gazelor Imprimare E-mail
Evaluare Utilizator: / 2
SlabExcelent 
Adăugat de Mihai Popsoi   

2010-03-01

gordon bajnaiUnsprezece ţări din Europa Centrală şi de Est (ECE) au convenit miercuri (24 februarie) să înfiinţeze un sistem de gaze naturale nord-sud-est care să contribuie la diversificarea surselor şi rutelor de livrare, precum şi să consolideze securitatea energetică în regiune. Noul aranjament a fost propus de premierul maghiar Gordon Bajnai în timpul unui summit privitor la securitatea energetică desfăşurat la Budapesta. Întâlnirea s-a încheiat cu semnarea unei declaraţii comune a statelor participante, şi anume Austria, Bosnia şi Herţegovina (BiH), Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Ungaria, Polonia, România, Serbia, Slovacia şi Slovenia.

Documentul cere înfiinţarea "triunghiului de livrare a gazelor Nord-Sud-Est", aşa cum a sugerat gazda summitului, Bajnai. Gazoductul Nabucco va forma colţul estic al triunghiului, iar terminalul de gaze naturale lichefiate (GNL) de pe insula croată Krk şi cel din Polonia vor reprezenta colţul sudic şi, respectiv, nordic. O linie central europeană de gaze naturale planificată, cunoscută drept Coridorul Energetic Nord-Sud, va lega cele trei colţuri, potrivit agenţiei Reuters.

 

"Am semnat o declaraţie comună care stipulează că securitatea energetică este o sarcină extrem de importantă pentru statele semnatare", a declarat Bajnai la o conferinţă de presă, descriind documentul ca pe un punct turnant în cooperarea energetică regională.

"Este o cooperare foarte amplă şi puternică pentru a ne asigura că tot mai puţini oameni trebuie să îndure nopţi nedormite sau temperaturi de îngheţ din cauza unei crize energetice în regiune", a mai menţionat el, referindu-se aparent la criza de gaze naturale de la începutul anului trecut, declanşată de o dispută asupra preţului dintre compania rusească Gazprom şi Ucraina.

La întâlnire au fost prezenţi premierii Republicii Cehe, Poloniei şi Slovaciei -- celelalte trei ţări din Grupul de la Visegrad, prezidat în prezent de Ungaria -- şi omologii lor bulgar, croat, român şi sârb.

Austria, BiH şi Slovenia au fost reprezentate de oficiali guvernamentali la forum. La summit au fost prezenţi de asemenea Directorul Executiv al Agenţiei Energetice Internaţionale, Nobuo Tanaka, şi reprezentantul special al SUA pentru afaceri eurasiatice, Richard Morningstar.

Semnatarii "şi-au exprimat sprijinul pentru consolidarea cooperării în integrarea reţelelor lor de gaze şi diversificarea rutelor şi surselor de livrare", se afirma în declaraţia de la summitul de la Budapesta, citată de agenţia Reuters.

Participanţii au convenit să sprijine înfiinţarea unui terminal GNL în oraşul românesc Constanţa şi proiecte similare în regiunea Mării Negre.

Bajnai şi-a exprimat convingerea că noile proiecte ar putea fi finalizate în 2014 sau 2015.

Declaraţia a cerut de asemenea accelerarea implementării proiectului Nabucco, rival al proiectului South Stream sprijinit de Rusia, a cărui construcţie este programată să înceapă la sfârşitul anului 2011 şi se preconizează că va fi încheiată în 2014.

Potrivit planurilor, conducta va transporta aproximativ 31 miliarde metri cubi de gaze naturale din Irak, Turkmenistan şi Azerbaidjan pe o rută lungă de 3 300 de km. Aceasta pleacă din estul Turciei către un centru de distribuţie din Austria, via Bulgaria, România şi Ungaria, ocolind Rusia.

Tanaka a declarat agenţiei maghiare de ştiri MTI că Nabucco va fi o soluţie mai bună pentru îmbunătăţirea securităţii energetice a Europei decât South Stream.

La cererea Serbiei, în declaraţie a fost inclusă o anexă care afirma că unele din statele participante, inclusiv Ungaria, se vor alătura şi proiectului South Stream.

 

 

Sursa: SETimes

» No Comments
There are no comments up to now.
» Post Comment
Email (will not be published)
Name
Title
Comment
 remaining characters
Captcha Image Regenerate code when it's unreadable
Ultima actualizare ( luni, 01 martie 2010 )
 
< Precedent   Următor >

EVENIMENT

Analiza Strategică a Apărării
strasbourg-kehl-summit
 vers-60

MESAGER

Traian Basescu: «In Est, sprijinul si asistenta NATO sunt necesare in continuare»

27 martie, 2008

T.BasescuIntr-o declaratie pentru Revista NATO, presedintele Romaniei, Traian Basescu a tinut sa precizeze ca  "in Est, regiunea Marii Negre este parte a procesului NATO de promovare a democratiei si stabilitatii in Europa. Aceasta regiune, situata la intersectia Europei cu Asia Centrala si Orientul Mijlociu este de asemenea punctul central al legaturilor comerciale, energetice si de transport. Guvernele si popoarele depun eforturi pentru securitate, modernizare si o viata mai buna, confruntandu-se in paralel cu criminalitatea transfrontaliera si conflicte inghetate.

 

SONDAJ

Deciziile Summit-ului NATO de la Strasbourg/Kehl:
 

Login Form






Parolă uitată?
Utilizator nou? Creare cont

MEMBRI

E-mail