Operaţiile ONU din Somalia din anii ultimului deceniu al secolului trecut corespund acestui cadru, dar acelaşi lucru nu este valabil în privinţa războiului din Irak din 2003.

Studiul urmăreşte să-i influenţeze pe planificatorii în domeniul politicilor din statele puternice care analizează perspectiva asigurării protecţiei armate a civililor din ţările slabe. Seybolt oferă o analiză metodică a operaţiilor din nordul Irakului (1991), Somalia, Bosnia-Herţegovina, Ruanda, Kosovo şi Timorul de Est pentru a-şi susţine argumentaţia.

El încearcă să coboare arogantul principiu al „războiului just” de a „avea o perspectivă rezonabilă de succes” la nivelul realităţilor imprevizibile ale crizelor anarhice şi oferă liderilor o listă de control ferm conectată la numărul incomensurabil de factori practici prezenţi în teren.

În timp ce Holmes a folosit dovezile care lipseau pentru a rezolva cazuri de crime adevărate, Seybolt utilizează absenţa crimelor ca o dovadă pentru a măsura succesul. În vederea oferirii unor învăţăminte pentru viitor, el se concentrează asupra potenţialelor victime care au fost salvate datorită intervenţiilor externe.

Probabil în mod previzibil, acest argument evidenţiază unele indicii în privinţa clarificării lucrurilor. Măsurarea a ceea ce ar fi putut să fie nu va reprezenta niciodată o ştiinţă exactă. El conştientizează marea marjă de eroare a acestei abordări şi, prin logică şi analiză logică, reuşeşte să ofere cifre aproximative referitoare la oamenii salvaţi.

Una dintre cele mai convingătoare părţi ale cărţii o constituie studiile de caz. Acestea oferă consideraţii care ar putea ajuta la salvarea de vieţi prin intermediul intervenţiilor. Sunt în special interesante discuţiile privind eficacitatea „zonelor sigure” din Bosnia-Herţegovina devastată de război şi timiditatea reactivă a celor care au intervenit în Somalia.

Deşi obiectivele actorilor locali ar trebui să se bucure de mai multă atenţie, aceste studii de caz oferă câteva sfaturi logice, care, în esenţă, promovează următoarele idei:

• intră în acţiune fără întârziere;
• abordează direct problema;
• nu subestima rezistenţa locală, ai cărei membri pot avea o miză mai mare;
• folosirea unei forţe covârşitoare, acolo unde este necesar, poate conduce în cele din urmă la salvarea de vieţi;
• dislocarea în teren a unei forţe covârşitoare s-ar putea să te scutească de nevoia de a o folosi;
• asigură o comunicare reală cu prietenii şi partenerii de la toate nivelurile;
• răspunde în mod proporţional la violenţă.

Seybolt nu este militar, iar incursiunile sale în analiza tactică sunt mai puţin aplicabile decât ideile strategice centrale. Scurtele discuţii despre tacticile de apărare pentru convoaie şi complexe constituie cazuri relevante în acest sens.

Seybolt respinge majoritatea lucrărilor abstracte şi filosofice din domeniu, pentru a se putea concentra asupra problemelor reale cu care se confruntă atât profesioniştii din teatre, cât şi cei din anticamera puterii. Intervenţiile militare în numele umanităţii vor rămâne o provocare centrală în domeniul politicilor în viitorul apropiat, iar cartea lui Seybolt oferă noi idei valoroase pentru profesioniştii de la ambele capete ale spectrului.

Totodată, principiile după care se călăuzeşte sunt în mare măsură bazate pe bun simţ. Interesantele studii de caz sunt bine documentate şi pot fi citite cu plăcere. Dar acestea reprezintă doar scântei luminoase în cadrul unei argumentaţii, de altfel lungi şi greoaie, în sprijinul unor idei simple şi totuşi practice.

La fel ca Holmes, Seybolt îşi detaliază sistematic cazul, dar Holmes a rezolvat crimele rapid.