Moldova a devenit membru la 10 ianuarie 1994 a Parteneriatului pentru Pace (PpP) – program internaţional în domeniul menţinerii securităţii, fapt ce a permis ţării să desfăşoare o cooperare bilaterală cu statele membre ale NATO şi partenere PfP.

Prin semnarea de către Preşedintele ţării a Documentului cadru şi depunerea Documentului corespunzător de prezentare la 16 martie 1994 la Bruxelles, Republica Moldova a aderat la Programul "Parteneriat pentru Pace".

Aderarea RM la PpP poate fi divizată în cîteva etape. Prima o constituie semnarea la 16 martie 1994 a documentului cadru, RM devenind a 12-a ţară semnatară şi a II-a din CSI (după Ucraina). Urmează etapa elaborării documentului de prezentare, in baza căruia a fost elaborat Programul Individual de Parteneriat (PIP), ultima etapă a aderării. PIP a fost elaborat în 1995 şi conţine următoarele domenii de colaborare: controlul asupra armamentelor şi dezarmării, protecţia civilă, prevenirea şi soluţionarea situaţiilor de criză, planificarea şi desfăşurarea în comun a operaţiunilor de menţinere a păcii, pregătirea cadrelor şi alte aspecte de activitate militară. În vederea realizării şi coordonării acestor activităţi, Ministerul Apărării al RM a delegat un ofiţer de legătură la Celula de Coordonare a Parteneriatului, cu sediul la Mons (Belgia).

ŢĂrile Membre la PfP. Sursa: NATO  

În ce constă setul de instrumente al Parteneriatului pentru Pace?*

În anii care au urmat de la crearea programului Parteneriatului pentru Pace (PfP), aliaţii şi partenerii au dezvoltat împreună un set cuprinzător de instrumente pentru a sprijini realizarea scopurilor şi obiectivelor urmărite de PfP şi transformarea ideilor în acţiuni concrete. Setul de instrumente al PfP oferă cadrul necesar atât pentru acţiunile bilaterale, cât şi pentru cele multilaterale, oferind partenerilor programe eficiente şi transparente în sprijinul realizării angajamentelor lor faţă de NATO.

Programul de cooperare creat pe baza Documentului Cadru al Parteneriatului pentru Pace şi a Documentelor Fundamentale ale Consiliului Parteneriatului Euro-Atlantic este deschis tuturor membrilor Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), care pot şi doresc să contribuie la întărirea securităţii spaţiului euro-atlantic. După ce şapte noi membri au aderat la Alianţă în luna martie 2004, aceasta a continuat să lucreze cu 20 de naţiuni partenere.

Cele 26 de ţări participante în prezent la PfP formează un grup divers din punct de vedere geografic, care include state din Europa de Vest, foste republici sovietice din Caucaz, Asia Centrală şi din alte regiuni, precum şi ţări care aspiră la obţinerea statutului de membru al Alianţei. Toate aceste ţări au aspiraţii şi cerinţe de securitate diferite. Drept urmare, setul de instrumente al PfP acoperă o gamă largă de activităţi, care pot fi configurate pentru a răspunde diferitelor dorinţe, ambiţii şi capacităţi ale fiecărui partener.

În total, Parteneriatul pentru Pace oferă Partenerilor ocazia de a coopera în mai mult de 24 de domenii, care includ sprijinul controlului democratic asupra forţelor armate, lupta împotriva terorismului, planificarea urgenţelor civile şi realizarea interoperabilităţii. Partenerii pot alege din mai mult de 1.400 de activităţi individuale specifice, inclusiv vizite ale echipelor de experţi, ateliere de lucru, cursuri şi exerciţii militare.

Naţiunile partenere aleg activităţi individuale pe baza propriilor lor obiective şi abilităţi, pe care le înaintează aliaţilor într-un Document de Prezentare. Apoi este elaborat un Plan Individual al Parteneriatului (IPP) pentru doi ani. Acest document oferă baza cooperării dintre fiecare partener şi NATO şi reflectă scopurile şi ambiţiile pe care partenerii şi le-au fixat în Documentul de Prezentare.

Planul Individual de Acţiune al Parteneriatului (IPAP) merge mai departe decât IPP şi este deschis ţărilor care au voinţa politică şi abilitatea pentru aprofundarea relaţiilor lor cu NATO. Acesta oferă un set sporit de instrumente PfP pentru consilierea şi asigurarea asistenţei partenerilor realizarea reformelor lor interne în domeniul securităţii şi apărării. În luna martie 2004, Georgia a devenit prima ţară care a înaintat la NATO un Document de Prezentare IPAP.

Planul de Acţiune pentru pregătirea în vederea aderării (MAP) reprezintă mijlocul de bază al pregătirii partenerilor care doresc să adere la Alianţă pentru asumarea responsabilităţilor şi obligaţiilor ce decurg din calitatea de stat membru al Alianţei. MAP este un program de consiliere, asistenţă şi sprijin practic, care cuprinde întreaga gamă a activităţilor de parteneriat şi este configurat pentru a răspunde nevoilor celor care aspiră la dobândirea calităţii de stat membru al Alianţei. Toţi cei şapte noi membri ai Alianţei – Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, România, Slovacia şi Slovenia – au folosit la maxim acest mijloc pentru a se pregăti în vederea obţinerii statutului de stat membru NATO. Albania, Croaţia şi Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei* continuă să participe la acest program.

Contribuţiile partenerilor la operaţiunile conduse de NATO sunt semnificative şi au continuat să crească în timp, pe măsură ce partenerii şi-au îmbunătăţit capacitatea de a opera împreună cu aliaţii. În ultimii cinci ani, ţările partenere au contribuit cu mai mult de 15% din forţele dislocate în operaţiunile conduse de NATO în Afganistan şi Balcani.

Procesul de Planificare şi Analiză al Parteneriatului (PARP) reprezintă principalul mijloc al PfP pentru promovarea interoperabilităţii. PARP-ul planifică cerinţele privind interoperabilitatea şi capacităţile pe care participanţii urmează să le îndeplinească şi include un proces extins de analiză pentru măsurarea progresului realizat. Acest proces ajută partenerii să dezvolte capacităţi pentru propria securitate pe care şi le permit şi să ofere forţe cu care să contribuie la operaţiunile conduse de NATO, cum ar fi Forţa de Asistenţă de Securitate din Afganistan, KFOR din Kosovo şi Forţa de Stabilizare din Bosnia-Herţegovina. PARP-ul este de asemenea folosit de către parteneri pentru realizarea unor forţe armate eficiente şi sustenabile pe care şi le permit şi pentru promovarea unei reforme cuprinzătoare a apărării, inclusiv în ceea ce priveşte apărarea împotriva atacurilor teroriste.

Pe parcursul anilor, cerinţele PARP au devenit din ce în ce mai complexe, solicitante şi legate de îmbunătăţirea capacităţilor pe care chiar aliaţii şi le-au fixat. Ca urmare, PARP a început să semene cu procesul Alianţei de planificare a apărării, prin Obiectivele Parteneriatului similare Obiectivelor NATO privind Forţele şi Analiza PARP care reflectă Analiza Anuală a Apărării a NATO.

Planul de Acţiune al Parteneriatului împotriva Terorismului (PAP-T) oferă un cadru în care partenerii pot coopera cu NATO în combaterea ameninţării terorismului. Acesta include dezvoltarea capacităţilor de apărare împotriva atacurilor teroriste, cum ar fi protecţia populaţiei civile împotriva armelor de distrugere în masă. De asemenea, PAP-T cuprinde activităţi de antrenament şi exerciţii în domeniul combaterii terorismului. Totodată, aliaţii şi partenerii s-au angajat în vederea asigurării securităţii fizice şi a distrugerii în siguranţă a muniţiilor excedentare şi a armelor mici şi uşoare, cum ar fi lansatoarele de grenade şi rachetele portabile.

Fondul Mutual al PfP oferă sprijin practic partenerilor în gestionarea consecinţelor rezultate în urma desfăşurării reformei apărării. Proiectele sunt finanţate în mod voluntar şi acoperă arii cum ar fi distrugerea în siguranţă a stocurilor excedentare de mine anti-personal, arme mici şi uşoare şi rachete. Până în prezent, au fost distruse mai mult de două milioane de mine anti-personal, iar aliaţii au donat mai mult de 13 milioane de euro pentru proiecte în Asia Centrală, Europa de Sud-est şi Ucraina. În acest fel, Albania, Moldova şi Tadjikistan au reuşit să-şi îndeplinească obligaţiile privind Convenţia de la Ottawa, tratatul internaţional din 1997 pentru interzicerea minelor terestre.

Partenerii au participat în peste 90 de cursuri oferite de Colegiul de Apărare al NATO de la Roma, Italia, şi Şcoala Shape din Oberammergau, în Germania. Începând din 1999, zece Centre de Instruire PfP au fost înfiinţate în 5 ţări partenere şi 5 ţări membre NATO. Această reţea NATO şi naţională de instruire oferă cursuri şi material de instruire pentru a sprijini o înţelegere comună a politicii şi procedurilor şi a promova realizarea interoperabilităţii.

Pentru a sprijini acest vast program de cooperare, partenerii sunt reprezentaţi la sediul NATO din Bruxelles de personal civil şi militar. Personalul militar din ţările partenere este de asemenea prezent la două dintre comandamentele strategice ale NATO, Comandamentul Aliat pentru Operaţii din Mons, Belgia, şi Comandamentul Aliat pentru Transformare din Norfolk, Virginia, în Statele Unite. Personalul NATO din Kiev şi Moscova oferă un sprijin suplimentar programelor de cooperare ale Alianţei cu Ucraina şi Rusia. Aliaţii analizează în prezent o serie de opţiuni privind îmbunătăţirea legăturii şi a aranjamentelor de comunicare cu toţi partenerii din Caucaz şi Asia Centrală. În plus, partenerii pot trimite interni pentru a lucra cu personalul internaţional la sediul central al NATO din Bruxelles.

(*După: Susan Pond este şeful Programelor PfP de Cooperare din Direcţia de Afaceri Politice şi Politică de Securitate a NATO).