Menu Content/Inhalt

ARHIVA

<< Iulie ’10 >>
Lu Ma Mi Jo Vi Du
   
 2
 3
 4
 5
 6
 7
 8
 9
10
11
13
17
18
21
24
25
27
28
29
30
31
 

Abonare NEWSLETTER

Ultimele ştiri


Receive HTML?

E- INTERACTIV

NATO Screen Saver

NATO in imagini!

 Totul despre NATO!

Map Game

Monitorul Civic - Portal ONG

eurropa.md

 NATO Official Website
Acasa
UE convine să combată încălzirea globală Imprimare E-mail
Evaluare Utilizator: / 2
SlabExcelent 
Adăugat de Mihai Popsoi   

2009-12-15

EULiderii UE au convenit vineri (11 decembrie) că Uniunea celor 27 de naţiuni va aloca 7,2 miliarde de euro în următorii trei ani pentru a sprijini eforturile depuse de ţările aflate în curs de dezvoltare în vederea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră.

"UE şi statele membre ale acesteia sunt dispuse să contribuie cu fonduri imediate de 2,4 miliarde euro anual pentru anii 2010-2012", au afirmat aceştia într-o declaraţie emisă la finalul summitului de două zile de la Bruxelles. Prim-ministrul suedez Fredrik Reinfeldt, care a prezidat summitul organizat cu trei săptămâni înainte ca ţara să predea Spaniei preşedinţia rotativă de şase luni a UE, a cerut celorlalte ţări bogate să "contribuie în aceeaşi măsură".

Promisiunea UE, a afirmat el, "este o combinaţie de resurse noi şi vechi". Aceasta reprezintă de asemenea "cota corectă" a Uniunii din cele aproximativ 5 până la 7 miliarde euro pe care naţiunile dezvoltate vor trebui să le transfere anual din 2010 până în 2012 într-un fond prevăzut pentru a ajuta ţările sărace să lupte împotriva încălzirii globale, a declarat Reinfeldt.
 

Deşi cifra finală a contribuţiei fiecărei ţări membre UE s-ar mai putea schimba, Marea Britanie contribuie cu cea mai mare sumă până acum, şi anume 1,6 miliarde euro pentru perioada de trei ani. Alte două puteri ale Uniunii, Franţa şi Germania, au oferit fiecare aproximativ 1,2 miliarde euro. Naţiunile mai mici ale Uniunii, inclusiv cele care au aderat după 2004, vor oferi de asemenea fonduri.

Membrele Uniunii şi-au exprimat speranţa că măsura va contribui la obţinerea unui acord global la conferinţa ONU de la Copenhaga, aflată în curs de desfăşurare. Deşi China şi ţările în curs de dezvoltare consideră că fondurile promise sunt "nesemnificative", şeful ONU pe probleme legate de climă Yvo de Boer a salutat promisiunea de ajutor a UE.

"Faptul că Europa va veni cu o cifră va încuraja enorm, cred eu, procesul", a afirmat de Boer vineri la Copenhaga. "Vom aştepta apoi să vedem cu ce vor veni alte ţări bogate".

Pe lângă conferinţa asupra schimbărilor climatice, liderii UE au discutat despre chestiuni instituţionale, economice şi legate de relaţiile externe şi au aprobat decizii recente privitoare la extindere.

Aceştia au convenit că, deşi există semne de stabilizare, măsurile extraordinare de combatere a crizei economice şi financiare trebuie să rămână în vigoare până când "va fi asigurată complet redresarea" şi că trebuie dezvoltate strategii de ieşire din criză "credibile şi coordonate".

"Previziunile sugerează o redresare slabă în 2010, urmată de o revenire la o creştere puternică în 2011", au afirmat aceştia în declaraţia de vineri. "Continuă să existe însă incertitudini şi fragilităţi, iar situaţia socială şi şomajul se vor deteriora şi mai mult în 2010".

Grupul a subliniat de asemenea necesitatea unei politici salariale "judicioase şi eficiente" în sectorul financiar, dar nu a sprijinit în linii mari propunerile britanice şi franceze de a introduce o taxă unică însemnată asupra primelor angajaţilor din sectorul bancar.

Liderii Uniunii au cerut însă Fondului Monetar Internaţional, care caută deja modalităţi de a limita viitoarele riscuri din sistemul financiar, să aprobe o taxă globală asupra tranzacţiilor financiare, cunoscută drept Taxa Tobin.

Taxa va percepe un procent de 0,1% şi 0,25% din tranzacţiile financiare internaţionale. Numită după economistul american James Tobin, taxa are ca scop penalizarea speculaţiilor valutare pe termen scurt.

Aceştia au aprobat de asemenea concluziile privind extinderea şi Procesul de Stabilizare şi Asociere adoptate de miniştrii de externe ai UE în 8 decembrie. Documentul exprimă de asemenea sprijinul faţă de continuarea discuţiilor de aderare cu Croaţia şi Turcia, dar amână luarea unei decizii cu privire la lansarea negocierilor de aderare cu Macedonia până în prima jumătate a anului următor.
 
 
 
 
Sursa: SETimes 
» No Comments
There are no comments up to now.
» Post Comment
Email (will not be published)
Name
Title
Comment
 remaining characters
Captcha Image Regenerate code when it's unreadable
Ultima actualizare ( duminic, 20 decembrie 2009 )
 
< Precedent   Următor >

EVENIMENT

strasbourg-kehl-summit
vers-60

MESAGER

Ofiţerii BiH se alătură forţelor de securitate ale NATO din Afganistan

2009-03-26

cikotic_schefferÎn urma acordurilor recent semnate la sediul NATO de la Bruxelles, ofiţerii militari din Bosnia şi Herţegovina (BiH) se vor alătura pentru prima dată forţelor NATO din Afganistan la sfârşitul lunii. Doi ofiţeri din BiH au plecat luni (23 martie) în Danemarca pentru a se alătura contingentului militar danez care va deveni parte a Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate (ISAF) a NATO din Afganistan pentru următoarele şase luni. ISAF este o componentă esenţială a angajamentului comunităţii internaţionale din Afganistan, asistând autorităţile afgane în asigurarea securităţii şi stabilităţii şi în crearea condiţiilor pentru reconstrucţie şi dezvoltare.

 

SONDAJ

Deciziile Summit-ului NATO de la Strasbourg/Kehl:
 

Login Form






Parolă uitată?
Utilizator nou? Creare cont

MEMBRI

E-mail